Prima   |  Comunicate de presă | Participarea MOLDAC în cadrul sesiunii de deschidere a consultărilor publice privind revizuirea PNAAA

Participarea MOLDAC în cadrul sesiunii de deschidere a consultărilor publice privind revizuirea PNAAA

  imprimare
02.02.2018   477 

La 30 ianuarie 2018, în incinta Ministerului Afacerilor Externe și Intergrării Europene, a avut loc sesiunea de deschidere a consultărilor publice privind revizuirea Planului Naţional de Acţiuni de implementare a Acordului de Asociere pentru anii 2018-2019 (PNAAA), în cadrul căreia au participat și reprezentanții MOLDAC.

Obiectivul exercițiului de revizuire a PNAAA a fost de a armoniza acțiunile naționale privind implementarea angajamentelor Republicii Moldova cu prioritățile Agendei de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anii 2018-2019. La ședința respectivă au participat reprezentanți ai instituțiilor precum Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Biroul Relații Interetnice, Ministerul Finanțelor și altele.

Ședința respectivă a fost deschisă de Secretarul de Stat, dna Daniela Morari, care a accentuat importanţa asigurării reflectării opiniei tuturor părţilor interesate, precum şi a încurajat societatea civilă să se implice activ în susţinerea eforturilor autorităţilor naţionale în avansarea obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova.

În cadrul ședinței, colectivul MOLDAC a primit felicitări din partea Ministerului Afacerilor Externe pentru atingerea unuia dintre obiectivele majore a PNAAA de obținere a statutului de semnatar al Acordului de Recunoaștere Bilaterală cu Cooperarea Europeană pentru Acreditare EA BLA.

 
Arrow Prev

 

 

 

MOLDAC este semnatar EA-BLA pentru încercări,
etalonări, analize medicale, inspecții, certificare
produse, certificare sisteme de management

 MOLDAC este semnatar ILAC-MRA pentru
încercări, etalonări, inspecții și analize medicale. 

Arrow Next
Adresa:
Vasile Alecsandri 1. Oficiul 205, MD 2009, Chisinau, Moldova
Email: acreditare@moldac.gov.md
+373 22 210 316
+373 22 210 316
Creat de BRAND.MD     Total vizitatori: 532968 | ieri: 567 | azi: 145 | Online: 2
Servicii
Selectează culoarea